Conferinta de Chirurgie de Urgenta si Traumatologie

   
Data: 14.06.2013

Conferinta de Chirurgie de Urgenta si Traumatologie organizata in periaoda 14 - 15 Iunie 2013 s-a bucurat de un real succes, numarand peste 90 de medici veterinari participanti.


Evenimentul organizat de catre Asociatia Medicilor Veterinari pentru Animale de Companie a fost sustinut in centrul de Conferinte Willbrook Platinum si l-a avut ca gazda pe Prof. Dr. Med. Vet.  David Spreng (Elvetia).


David Spreng a absolvit facultatea în 1988 la Berna, Elveţia. A efectuat stagii de pregătire la Universitatea din Berna cât şi la Veterinary Institute of Trauma, Emergency and Critical Care din Milwaukee. Este diplomat al Colegiului European de Chirurgie Veterinară (ECVS) şi al Colegiului American de Urgenţe şi Terapie Intensivă (ACVECC).  Este foarte respectat în domeniul medicinei veterinare, în special pentru experienţa lui în traumatologie şi chirurgia de urgenţă. 


David Spreng este profesor plin şi conducătorul secţiei de Chirurgia animalelor de companie, cât şi director academic al Clinicii de animale de companie al Vetsuisse Faculty din Berna, Elveţia.  A publicat numeroase articole verificate şi a beneficiat de fonduri substanţiale de cercetare în domeniul patofiziologiei rupturii ligamentului cruciat cranial. Susţine frecvent conferinţe în Europa şi SUA, cu subiecte legate de proceduri perioperatorii şi chirurgicale în chirurgia de urgenţă şi traumatologie.


Programul conferintei


ABC-ul medicinei de urgenţă: sunteţi pregătiţi pentru camera de urgenţă?


Evaluarea generală a pacientului cu traumă


Procedee care salvează viaţa, executate în afara sălii de operaţie


Discuţie de caz: trauma


Monitorizarea – de la frecvenţa cardiacă la presiunea sangvină: favoritele mele personale în situaţii de urgenţă


Dilataţia şi torsiunea gastrică


Hemoabdomenul nontraumatic


Luarea deciziilor la pacienţii cu peritonită


Discuţii de caz: urgenţe nontraumatice


Resuscitarea cardiopulmonară: realitate şi posibilităţi


Coşmaruri chirurgicale: discuţii de caz